Weekendul trecut, ca să-mi distrez fiul (bine, și să nu mă plictisesc și eu), după ce mi-am zguduit creierul o vreme, mi-am făcut un mini dart, pe care probabil că aproape toată lumea l-a făcut în copilărie, la fel ca mine. Ei bine, cei care nu au făcut o jucărie atât de simplă (de făcut) în copilărie. Ei vor putea să o facă (fără privirile suspecte ale altora, cu gânduri despre retardul mintal al celui care a făcut-o). Doar atunci când urmașii lor cresc până la o vârstă acceptabilă. Pentru a nu strica nimic din greșeală pentru el însuși și pentru oamenii din jurul lui (mergând pașnic prin apropiere și neștiind amenințarea care planează asupra lui). La urma urmei, siguranța este pe primul loc.
Deci, pentru a face un mini dart, aveam nevoie de:
- Dispozitive de tăiat sârmă.
- Foarfece.
- Un pix (pentru marcare) pentru că nu exista un caiet pătrat.
- Riglă (din același motiv).
- Ață de cusut (obișnuită).
- Chibrituri (exemplare mai mult sau mai puțin egale), de preferință cu capete mici și fără defecte (altfel vor avea un efect negativ asupra caracteristicilor de zbor și traiectoriei viitoarei noastre mini-rachete).
- Un ac, nu unul mare (unul mare, va trebui doar să-l ascuți mai mult sau să adaugi greutate).
- Hârtie (în cazul meu, un fragment de tapet din cauza absenței unui caiet în acest moment).
- Sârmă de cupru, nu foarte groasă, în caz contrar vor fi dificultăți la înfășurare și există o mare probabilitate de a sparge chibrituri, nu foarte subțire (te vei sătura de bobinat). Am 0,4 milimetri (pare a fi tocmai potrivit).
Te poți descurca fără ea. Dar, deoarece greutatea produsului finit nu este mare, intervalul său de zbor lasă mult de dorit; în general, nu este atât de departe pe cât ne-am dori, practic nu se lipește deloc în țintă, iar calea de zbor este aproape imprevizibilă. Pentru început, am făcut corpul rachetei, am luat patru chibrituri într-o mână, cu cealaltă mână am împins acul în mijloc cu capătul ascuțit spre exterior, cu a treia mână am început să înfășuresc frânghia, doar o glumă. , desigur, m-am descurcat cu ambele mâini. După ce am înfășurat-o ușor, am fixat frânghia, am introdus-o între chibrituri și am pus corpul deoparte și am trecut la etapa următoare.
Această etapă constă de fapt în realizarea aripilor unei arme de aruncare (oricât de amuzant ar suna, este adevărat). O săgetă este o armă (aruncare), este o suliță, deși ceva mai ușoară și mai mică în comparație cu sulițele pentru luptă corp la corp sau ecvestre (având de obicei o lungime totală de până la un metru și jumătate). Pentru ușurința aruncării, este echilibrat (corespunzător). Ca arme (de vânătoare) și de luptă, au fost folosite de trupele multor țări și popoare, deja din cele mai vechi timpuri. Utilizarea constantă (ca armă) a fost înregistrată în secolul al XX-lea. În vechea Rus' se numeau sulitsa. Darts se mai numesc și săgeți de aruncare (scurt) pentru jocul numit săgeți.
Deci, mai întâi am marcat și am tăiat hârtia într-un pătrat.
Apoi, cu câteva manipulări simple, l-am transformat într-un triunghi isoscel, apoi din nou, din nou și din nou, în general, uitați-vă la fotografie.
După ce aripile au fost gata, am așezat corpul viitorului dart pe aripi.
Apoi, după ce a terminat și a fixat firul (așa cum este descris mai sus), arzând de dorința de a-l testa rapid, l-a aruncat pe peretele casei acoperit cu plăci de fibre. Așteptările nu au fost îndeplinite, era încă umed (greutatea lui nu era suficientă pentru a depăși vântul, m-am gândit). Am luat decizia de a corecta situația indiferent de situație. Din numeroasele gânduri de inginerie care au apărut în timp ce cădea la podea, a fost aleasă cea mai potrivită pentru un anumit tip de aeronavă.
1) Reduceți vântul prin tăierea unor părți ale aripilor (mi s-a părut imediat suspect și nu frumos).
2) Creșteți greutatea arcului, adăugând o creștere semnificativă a rezistenței aerodinamice a aerului. Acest lucru a fost realizat prin înfășurarea firului de cupru pe chibrituri cu un ac, fără a uita de o tranziție lină. După ce s-a jucat suficient și a primit o mulțime de momente de fericire de neuitat dintr-un timp distractiv petrecut cu copilul, a existat o încercare de a prelungi plăcerea prin modernizare pentru a atrage atenția în scădere a copilului. El a realizat ideea transformând magic un săgeți într-o rachetă, amputând parțial coada săgeții.
Rezultatul intervenției chirurgicale a fost că s-a câștigat încă o jumătate de oră. Și racheta a aterizat în siguranță (deși cu nasul) pe suprafața peretelui, unde a rămas până astăzi. Le doresc tuturor celor care au copii aceleași momente plăcute și unice în viață. Vă sfătuiesc să folosiți timpul când sunt încă mici, pentru că vor crește și jucăriile mici, primitive, nu vor mai putea să le trezească aceleași emoții apropiate de o stare de euforie.
